STUDIU DE CAZ
Îmbunătățirea graficii lunarului Monitorul Primăriei
De mult ne doream să realizăm ceva pentru oraşul nostru.
În 2006 s-a ivit o oportunitate pe care nu o puteam refuza indiferent de provocări. Prin diverse împrejurări am ajuns în biroul domnului viceprimar al oraşului Timişoara de atunci, Adrian Orza. Acesta ne-a propus să modificăm layoutului ziarului oraşului, Monitorul Primăriei: “Puteţi realiza un layout frumos cu efecte benefice în rândul cititorilor noştri? Vă atenţionăm că layoutul trebuie să rămănă alb negru, pentru a nu mări costurile”.
Frumoasă provocare într-o lume în care imagini alb negru nu mai văzusem din pozele copilăriei noastre.
Să înceapă distracţia am zis.
Am ales câteva familii de fonturi, am creat nişte template-uri si am început să lucrăm în paralel cu ediţia tipărită. Când eram aproape de final, am strâns toţi bătrânii de pe scara unde locuiam şi am realizat un focus grup ad hoc.
Le-am înmânat câteva printuri şi ne-am retras, notând tot ce comentau pensionarii noştri. Modificând după gustul principalului cititor al ziarului, cetăţenii de vârsta a treia, am avut rezultatele evidenţiate în poza din stânga.
Creşte numărul de cititori din ultimele 6 luni ai Monitorului Primăriei, de la 50% la 62%, scade uşor numărul de vizitatori din ultimele 6 luni ai site-ului Primăriei (de la 23% la 20%) şi pare să scadă accesarea Biroului de consiliere (de la 22% la 4%) şi a Call-center-ului (de la 10% la 5%).
În sondajul realizat la şase luni după lansare pe piaţă a noului ziar Monitorul se poate observa că singurul produs de marketing al Primăriei Municipiului Timişoara unde a crescut interesul a fost la ziarul.
Ce s-a modificat? Doar layoutul şi apariţia unei pagini de sport local - tot ideea noastră. Articolele fiind scrise de aceleaşi persoane.